15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUndă verde la pământurile staţiunilor

Undă verde la pământurile staţiunilor

Ultimul asalt asupra pământurilor din Dolj se va da la staţiunile de cercetare din agricultură ale căror terenuri, spune prefectul judeţului, vor fi împărţite celor care au dreptul la retrocedare.

Prefectul de Dolj, Silviu Dumitru, a afirmat în conferinţa de presă din această săptămână că în cel mai scurt timp va analiza situaţia funciară a terenurilor de la staţiunile de cercetare agricolă din judeţ pentru a putea prelua terenurile necesare punerilor în posesie a cetăţenilor ale căror drepturi de proprietate au fost deja validate pe anexele de la legile funciare. „Toţi prefecţii care au fost până acum au făcut raportări fictive în ceea ce priveşte finalizarea aplicării legilor fondului funciar. S-a spus că aplicarea acestor legi a depăşit procentul de 90%, ceea ce este o mare minciună. Situaţia retrocedărilor este foarte gravă, mai ales în comunele Podari şi Cârcea. La Işalniţa nu ştiu care este problema pentru că situaţia este în studiu“, a spus prefectul Dumitru.
Reprezentantul guvernului în teritoriu crede că miile de hectare deţinute de cele patru staţiuni de cercetare din judeţ vor face obiectul retrocedărilor în cel mai scurt timp, cercetarea agricolă având nevoie doar de câteva hectare pentru experimente. „Doar staţiunea de la Şimnic  îşi merită titlul de staţiune de cercetare pentru că are şi rezultate notabile. Şi de acolo se va lua pământ, dar nu voi lăsa pe nimeni să intre în posesia terenurilor până când conducerea staţiunii nu-şi va lua recoltele de pe acele câmpuri. Sunt de acord să rămână cercetarea cu terenuri, dar nu cu mii de hectare pe care nu se cercetează nimic“, a tranşat Silviu Dumitru problema staţiunilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII